Razii în cluburile de noapte din Kiev. Ofiţerii ucraineni de recrutare militară caută bărbaţi pentru înrolare

14 octombrie 2024, 16:11
Untitled

Ofițerii de recrutare pentru armata ucraineană au efectuat o serie de razii în restaurante, baruri și într-o sală de concerte din Kiev. Au verificat documentele militare și au reținut bărbați care nu s-au conformat, informează ABC News. Ofițerii au făcut percheziții și la Palatul Sporturilor din Kiev, după un concert care a avut loc vineri seara, susținut de trupa rock ucraineană Okean Elzy, transmite Digi24.ro 

Imaginile video difuzate de presa locală îi arată pe ofițerii poziționați în afara ușilor sălii de concert care îi opresc pe bărbați în timp ce ies. În filmare, ofițerii par să rețină cu forța câțiva bărbați. Au fost efectuate verificări și la Goodwine, un centru comercial de lux și la Avalon, un restaurant popular. Este neobișnuit ca astfel de raiduri să aibă loc în capitală și arată nevoia urgentă a Ucrainei de noi recruți. Toți bărbații ucraineni cu vârste între 25 și 60 de ani sunt eligibili pentru recrutare, iar bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani nu au voie să părăsească țara. Un tânăr de 27 de ani a povestit că a plecat de la concert în timp ce se cânta ultima melodie, după ce a aflat despre ofițerii de recrutare. Acesta a spus că a văzut soldați și polițiști vorbind cu oamenii, dar "nu a văzut nimic foarte agresiv". Tânărul a precizat că bărbații se simt în pericol de a fi recrutați ori de câte ori se ies pe străzi. Raiduri au fost efectuate și în cluburi și restaurante din alte orașe ucrainene, inclusiv Harkov și Dnipro din estul și centrul Ucrainei.

Ucraina și-a intensificat eforturile de mobilizare în acest an. O nouă lege care a intrat în vigoare în această primăvară prevede că bărbații eligibili pentru serviciul militar trebuie să-și introducă informațiile într-un sistem online sau altfel riscă sancțiuni. Între timp, armata ucraineană a transmis sâmbătă că a lovit un terminal petrolier controlat de ruși din regiunea Luhansk parțial ocupată, care furnizează combustibil pentru nevoile armatei ruse.

"La această bază au fost depozitate petrol și produse petroliere, care au fost furnizate, în special, pentru nevoile armatei ruse", a scris Statul Major al Ucrainei pe Telegram.

Presa de stat rusă a raportat că terminalul din apropierea orașului Rovenky a fost atacat de o dronă ucraineană și a spus că nu au fost victime și că incendiul a fost stins, dar nu a comentat amploarea vreunei pagube.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo