Agenția Servicii Publice a venit cu o reacție privind destructurarea unei grupări criminale specializată în contrabanadă cu autovehicule în Moldova, care ar fi acționat în complicitate cu angajați ai Serviciului Vamal, ASP și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. ASP spune că este în comunicare activă cu organele de drept și acordă tot suportul necesar pentru elucidarea deplină a cazurilor documentate.
"ASP își dorește ca acest dosar, de rând cu celelalte pornite de către organele de drept ce vizează cazuri de corupție cu implicarea angajaților instituției, să ajungă în instanțele de judecată", a precizat Agenția Servicii Publice într-un comunicat de presă.
Amintim că o grupare criminală organizată, formată din 12 membri, cu vârste între 24 și 47 de ani, este suspectaă de introducerea frauduloasă în Republica Moldova a 20 de vehicule marfare, utilizând documente false. Membrii grupului ar fi acționat în complicitate cu angajați ai Serviciului Vamal, ASP și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.