Reacția Guvernului la falsurile despre programul "Prima Casă Plus"

08 august 2024, 08:12
voda

Guvernul a venit cu o reacție privind falsurile despre programul "Prima Casă Plus". Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, rămâne deschis pentru toți cetățenii eligibili, inclusiv diaspora.

"Orice persoană care revine în țară și se stabilește în Republica Moldova, revine în câmpul fiscal al țării și devine rezident al Republicii Moldova, este eligibil pentru acest program", a menționat Daniel Vodă, care spune că programul guvernamental oferă condiții avantajoase pentru mai multe categorii de persoane.

Vodă spune că orice persoană eligibilă care locuiește pe teritoriul Republicii Moldova sau care revine în țară, va putea să beneficieze de programul "Prima Casă Plus":

"În ce constă falsul rostogolit de politicieni? Nici pentru un moment diaspora nu a fost inclusă sau exclusă într-un mod special. Orice persoană eligibilă care locuiește pe teritoriul Republicii Moldova sau care revine în țară, de exemplu, din Irlanda sau din Marea Britanie sau din orice altă țară, și aplică la acest program, va putea să beneficieze de acest program guvernamental".

Purtătorul de cuvânt al Guvernului mai spune că Executivul a îmbunătățit condițiile de eligibilitate:

"De exemplu, a eliminat limita de vârstă de la 35 de ani, permițând includerea persoanelor aproape de vârsta de pensionare, în condițiile în care returnează creditul în condiții preferențiale înainte de pensionare. Plafonul, care era de 1 milion de lei, a fost majorat la 2,5 milioane de lei.

Guvernul s-a îngrijit ca majoritatea beneficiarilor să nu fie doar din municipiul Chișinău și a mărit gradul de garanție pentru depozitele garantate de către Guvern în cazul apartamentelor sau caselor achiziționate în regiuni".

Daniel Vodă a venit cu un apel public: "toți actorii să fie responsabili, pentru că vorbim despre oameni care trebuie să ia decizii informate".

Amintim că, la ultima ședință a Parlamentului, mai multe modificări de lege au fost introduse la programul de stat "Prima Casă Plus". Potrivit amendamentului la proiect, elaborat de Radu Marian, doar rezidenții Republicii Moldova vor putea accesa creditul ipotecar din cadrul programului. Deputatul PAS susține că acest amendament vine doar să concretizeze ceea ce era în vigoare și până acum.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo