Recensământ 2024: Peste 2 milioane de persoane au fost recenzate

31 mai 2024, 10:13

Biroul Naţional de Statistică anunţă că în cele opt săptămâni de la începutul recensământului, au fost recenzate circa un milion 476 de mii de locuinţe, inclusiv ocupate, secundare și neocupate şi două milioane 167 de mii de persoane. Potrivit BNS, sunt şi localităţi care au fost recenzate aproape în totalitate. De asemenea, începând cu săptămâna viitoare, va începe şi recenzarea persoanelor care locuiesc în azilurile de bătrâni, căminele studenţeşti, a deţinuţilor din penitenciare sau a celor care locuiesc în spaţiile locative ale diferitor instituţii ale statului. 

În continuare, cei mai activi sunt moldovenii care locuiesc în satele din raioanele: Anenii Noi, Ungheni, Glodeni, Făleşti, Rîşcani sau Orhei. La polul opus, rămâne Capitala. Cu toate acestea, un grad mai sporit de recenzare are loc în localităţile Băcioi, Grătieşti, Coloniţa şi Budeşti ale municipiului Chişinău. 

De asemenea, de la începutul recensământului, la linia verde au fost înregistrate 2500 de apeluri. În majoritatea cazurilor, cetăţenii au solicitat detalii despre recensământ sau şi-au exprimat îngrijorarea referitor la faptul că încă nu au fost recenzaţi. 

Potrivit BNS, în continuare, au fost înregistrate şi cazuri în care recenzorii au fost agresaţi atât verabl, cât şi fizic, iar aceştia au fost nevoiţi să apeleze la serviciul de urgenţă 112.

Directorul BNS, Oleg Care face un apel catre cetăţeni să fie binevoitori şi să răspundă întrebărilor recenzorilor. Potrivit legii, participarea la recensământ este obligatorie, iar moldovenii care refuză categoric să fie recenzaţi, riscă o amendă de până la 2500 de lei.

Amintim că recensământul populaţiei şi locuiţelor se va desfăşura până în data de 7 iulie. Potrivit estimărilor BNS, înainte ca recensământul să înceapă, numărul locuinţelor ca urmau să fie recenzate era de circa un milion 700 de mii de gospodării.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo