VIDEO Renato Usatîi lansează noi acuzaţii la adresa preşedintelui Maia Sandu şi ameninţă cu proteste. Află ce l-a nemulţumit

09 aprilie 2024, 13:24

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a lansat noi acuzaţii în adresa preşedintelui ţării, Maia Sandu. Se întâmplă după ce, recent, Usatîi a depus la Comisia Electorală Centrală actele necesare pentru înregistrarea grupului de iniţiativă care se va ocupa de colectarea semnăturilor în vederea organizării referendumului privind desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit lui Usatîi, CEC ar fi primit indicaţii de la Maia Sandu să împiedice procedura de organizare a referendumului. 

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, 9 aprilie, Usatîi a spus că a primit recent informaţii din diferite surse precum că CEC va refuza să înregistreze grupul de iniţiativă, la solicitarea preşedintelui ţării:

" Am început să primesc informaţii de la preşedenţie, de la SIS, de la alţii care execută ordonanţele doamnei preşedinte şi a PAS-ului că nici nu o să ajungem la colectarea semnăturilor pentru că CEC va primi indicaţia şi proiectul de decizie ca să nu fie înregistrat grupul de iniţiativă. Alaltăieri, de la preşedinţie am primit proiectul de decizie care a fost transmis CEC-ului pentru executare. "

Nemulţumit, liderul Partidului Nostru ameninţă cu proteste dacă nu va fi organizat referendumul.

" Vom veni la preşedinţie la proteste dure şi foarte dure ca dumneavostră să îl iniţiaţi. Toată ţara să înţeleagă că voi sunteţi nişte potlogari care, acoperindu-se cu valori europene, distrugeţi absolut tot şi absolut pe toţi care contra dumneavostră. Eu nu o să mă joc cu voi cu proteste cu bocete, cum o fac alte partide de opoziţie. Voi nu puteţi să mă speriaţi nici cu dosare, nici cu sancţiuni. " 

Usatîi a mai spus că decizia CEC în acest sens urmează a fi anunţată în şedinţa din marţi, 9 aprilie. Precizăm că în data de 26 martie,  liderul Partidului Nostru a depus la Comisia Electorală Centrală actele necesare pentru a înregistra un grup de iniţiativă care va fi responsabil de colectarea semnăturilor de la cetăţeni pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Potrivit acestuia, un referendum în acest sens ar fi necesar pentru că cetăţenii Republicii Moldova sunt tot mai dezamăgiţi de actuala guvernare. 

 

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo