Republica Moldova a urcat pe primul loc în clasamentul Comunității Energetice

13 decembrie 2024, 09:58
moldova

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu și secretara de Stat, Aliona Rusnac, împreună cu colegii de la Ministerul Energiei al Republicii Moldova, au participat la cea de-a 22-a ședință a Consiliului Ministerial al Tratatului Comunității Energetice, desfășurată la Viena.

În cadrul evenimentului au fost prezentate progresele Republicii Moldova în implementarea acquis-ului comunitar privind energia și clima, evidențiind măsurile luate pentru atingerea obiectivelor climatice și energetice. Republica Moldova a urcat pe primul loc în clasamentul Comunității Energetice.

Ministrul Sergiu Lazarencu a mulțumit Comunității Energetice pentru sprijinul acordat în implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea surselor regenerabile de energie, îmbunătățirea eficienței energetice și adoptarea de soluții tehnologice inovative.

"Vom continua să lucrăm pentru o economie verde, să consolidăm colaborarea cu partenerii internaționali și să promovăm măsuri concrete pentru un viitor sustenabil pentru toți cetățenii noștri", a precizat ministrul Mediului. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo