
Astăzi, 31 august, în Republica Moldova este sărbătorită Ziua Limbii Române, fiind consideratǎ un simbol al Libertăţii în cuget, vorbire şi alegere. În acest an se împlinesc 36 de ani de când pe teritoriul fostei RSSM, Sovietul Suprem al fostei republici sovietice a votat instituirea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină.
Astfel, poporul Moldovei a reușit sǎ revendice autorităţilor sovietice dreptul de a vorbi în limba maternă, de a scrie cu grafie latină şi de a-i conferi statutul de limbă oficială a republicii sovietice. Aceasta fusese prima mare victorie, obţinută în lupta pentru independenţa ţării.
Cu acest prilej autorităţile organizează diferite manifestări dedicate Limbii Române, cum ar fi recitaluri de poezie, lansări de carte, expoziţii, concerte.
Tot astǎzi, va veni la Chișinău Președintele României, Nicușor Dan.
Din anul 2012 Ziua Limbii Române este sărbătorită şi în România.
Cum va circula transportul public
Primăria Municipiului Chișinău anunță că, în perioada 30 august, ora 18:00 – 31 august 2025, ora 14:00, circulația transportului este sistată pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, pe tronsonul cuprins între străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin.
Restricția este impusă în legătură cu organizarea și desfășurarea evenimentului „Marea Dictare Națională”, dedicat Zilei Limbii Române, organizată de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și va aduna participanți din toată țara.
Primăria îndeamnă conducătorii auto să ocolească zona centrală și să respecte indicațiile agenților de circulație.
Tot pe data de 31 august 2025, orele 16:00-23:50 va fi sistată circulația și pe strada Constantin Tănase, tronsonul cuprins între str. A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni; pe bd. Grigore Vieru, tronsonul cuprins între str. Constantin Tănase și str. Ierusalim, cu restricționarea circulației, cu excepția transportului public.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ