Republica Moldova vrea să îmbunătățească funcționarea zonelor economice libere

18 iulie 2024, 21:15
fez_thumb_min

Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a  unor acte normative, menit să îmbunătățească funcționarea zonelor economice libere din Republica Moldova.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, măsurile propuse urmează să reducă birocrația și să eficientizeze administrarea zonelor economice libere prin simplificarea procesului de semnare a contractelor între Administrația zonelor libere și rezidenți.

În același timp, proiectul de lege menține ajutorul de stat sub forma scutirilor la impozitul pe venit pentru o perioadă maximă de 10 ani, dar fără să depășească data de 1 ianuarie 2034. În conformitate cu aquis-ul UE, respectivele facilități fiscale vor fi condiționate de volumul investițiilor realizate și de pragul de intensitate a ajutorului de stat. Ulterior, Guvernul urmează să aprobe schema de ajutor de stat și un mecanism de guvernanță.

De asemenea, proiectul de lege conține unele modificări la Codul fiscal prin care se instituie o nouă schemă de ajutor de stat regional pentru investițiile din industria prelucrătoare. Aceasta este aliniată integral la normele UE în materie de concurență și ajutor de stat și urmează să stimuleze interesul investitorilor pentru a deveni rezidenți în aceste zone, atrăgând investiții și creând locuri de muncă.

Potrivit Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, schema de ajutor de stat în zonele economice libere trebuie aliniată la aquis-ul UE până la 1 septembrie 2024. Conform datelor statistice, pe teritoriul Republicii Moldova activau, la sfârșitul anului trecut, 6 zone economice libere cu un număr total de 258 de rezidenți și de circa 16 000 de angajați rezidenți.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și urmează a fi examinat de Parlament și în lectura a doua.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo