Restricții de circulație în Chișinău până la 1 august: lucrări la rețelele termice și apeductul magistral

17 iunie 2025, 09:52

Primăria municipiului Chișinău anunță noi restricții de circulație în capitală, în contextul desfășurării unor lucrări de infrastructură majore în perioada verii.

17–20 iunie 2025 – Traficul rutier va fi suspendat pe strada Sargidava, colț cu strada Maria Drăgan, pentru efectuarea lucrărilor de reparație capitală a rețelelor termice.

23 iunie – 1 august 2025 – Circulația va fi sistată pe strada Mircești, pe tronsonul cuprins între str. Domniței și str. Voluntar Filip Lupașcu, cu excepția transportului public. Măsura este necesară pentru construcția apeductului magistral „Chișinău–Strășeni–Călărași”, parte a proiectului național „Îmbunătățirea infrastructurii de apă în Moldova Centrală”.

Modificări pentru transportul public:

Autobuzele de pe ruta nr. 16A, spre șos. Balcani, vor circula temporar pe terenul tehnologic al rutei de troleibuz nr. 29.

27–29 iunie și 11–12 iulie 2025: Ruta de troleibuz nr. 29 va fi sistată, cu deconectarea rețelei de contact. În acest interval, autobuzele 16A vor circula tur-retur pe traseul tehnologic al troleibuzelor.

14 iulie – 1 august 2025: Ruta de autobuz 16A va fi scurtată până la str. Mircești, cu virare în zona imobilului nr. 56.

Pe durata lucrărilor, antreprenorii vor instala semnalizarea rutieră și îngrădirile necesare, în coordonare cu Direcția de poliție a municipiului Chișinău.

Primăria solicită înțelegere și cooperare din partea cetățenilor pentru disconfortul temporar cauzat de lucrările esențiale pentru modernizarea infrastructurii urbane.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo