
Astfel, traversarea camioanelor este suspendată temporar la punctele de trecere a frontierei Palanca și Tudora. De asemenea, intrarea camioanelor prin frontiera Costești nu este permisă pentru moment. Pentru a evita aglomerarea drumurilor naționale, vehiculele sunt direcționate și parcate în terminalul Serviciului Vamal până la reluarea circulației.
Începând cu ora 17:15, circulația camioanelor a fost sistată temporar și pe traseul R-30, inclusiv pe porțiunea de drum care traversează localitatea Troițca Nouă și drumul de ocolire a acesteia.
Autoritățile recomandă șoferilor să adapteze viteza la condițiile meteo și de drum, să echipeze corespunzător vehiculele pentru sezonul rece și să evite deplasările pe traseele afectate de restricții temporare. Transportatorii sunt sfătuiți să își planifice traseele din timp și să manifeste prudență sporită pe drumurile publice, respectând indicațiile autorităților și semnalizarea rutieră.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ