Reuters: TikTok pregătește o versiune a aplicației sale care să fie valabilă doar în SUA

31 mai 2024, 20:33

TikTok lucrează la o clonă a algoritmului său de recomandări pentru cei 170 de milioane de utilizatori din SUA, care ar putea avea ca rezultat o versiune care să funcționeze independent de compania mamă chineză și care să fie mai acceptabilă pentru legiuitorii americani care vor să o interzică, potrivit unor surse care au cunoștință directă despre aceste demersuri, transmite Reuters citat de Digi24.ro.

Activitatea de separare a codului sursă comandată de ByteDance, compania mamă chineză a TikTok, la sfârșitul anului trecut, a precedat un proiect de lege menit să forțeze vânzarea operațiunilor TikTok din SUA, care a început să prindă contur în Congres anul acesta. Proiectul de lege a fost promulgat în aprilie.

Compania a declarat anterior că nu are planuri pentru vânzarea activelor din SUA și că o astfel de mișcare ar fi imposibilă.

TikTok a refuzat inițial să comenteze. După publicarea acestui articol, TikTok a declarat într-o postare pe X că „articolul publicat astăzi de Reuters este înșelător și inexact din punct de vedere faptic”, fără a preciza ce anume este inexact.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo