
Doar 7,7% dintre notele obținute la examenele naționale de absolvire a gimnaziului din 2025 sunt de 9 sau 10, arată rezultatele preliminare publicate astăzi, 24 iunie. Cele mai multe note, 44,2%, se situează între 6 și 7, iar 19,7% sunt note de 5. Totodată, 10,8% dintre note sunt sub 5 — adică 4, 3, 2 sau chiar 1, anunţă Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Rata generală de promovare este de 88,78%, în scădere față de anul trecut, când a fost de 94,9%. Cea mai mare notă medie s-a înregistrat la Istoria românilor și universală – 6,51, iar cea mai mică, 5,90, la Limba și literatura română pentru alolingvi.
Cele mai ridicate rate de promovare sunt la Limba română – 95,8%, la Limba rusă – 96,5% și la Istorie – 95%. La Matematică, rata de promovare este semnificativ mai scăzută – doar 77,8%.
În total, în această sesiune au fost completate 93.523 de teste, verificate de circa 300 de profesori evaluatori, reuniți în cele cinci Comisii Republicane de Evaluare. Peste 32.000 de candidați au fost admiși la examen, iar rezultatele au fost afișate în cele 1.017 instituții de învățământ din țară.
Pentru prima dată, toate examenele de absolvire a gimnaziului au fost monitorizate la nivel național, prin implicarea a peste 1.000 de observatori. În cadrul sesiunii, 114 candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, cei mai mulți – 65 – la proba de Matematică.
"Ne-am dorit un examen corect și integru, la nivelul întregii țări, astfel încât rezultatele să reflecte cu adevărat cunoștințele elevilor. Putem spune că nivelul de integritate a fost, în mare parte, atins — vedem o apropiere a rezultatelor de cele pe care le anticipam, pe baza experienței de anul trecut și a performanțelor de la testele PISA. Imaginea este, anul acesta, mai clară decât în anii precedenți. Totuși, este evident că mai avem încă de lucru în ceea ce privește asigurarea deplină a integrității", a menționat ministrul Dan Perciun.
Tot azi, 24 iunie, candidații pot depune contestații, iar rezultatele finale vor fi anunțate pe 2 iulie. Testele pot fi vizualizate online pe platforma https://o9est.md, în baza datelor de acces transmise de școli.
Pentru elevii care nu au promovat sau nu s-au prezentat, sesiunea suplimentară va avea loc în perioada 8–11 iulie 2025.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ