Germania nazistă plănuia să lanseze bombe atomice asupra Uniunii Sovietice la jumătatea anului 1945 şi încerca să dezvolte rachete cu rază lungă de acţiune care puteau lovi Statele Unite, relevă documente desecretizate miercuri de către Serviciul Federal de Securitate (FSB) rus şi întocmite după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pe baza interogatoriului unui înalt oficial nazist, relatează agenţia EFE.
Documentele, publicate pe site-ul FSB, transcriu interogatoriul lui Werner Wachter, funcţionar nazist care avea legături cu Ministerul Propagandei al celui de-al Treilea Reich, în cadrul căruia agenţi ai Ministerului de Interne sovietic au semnalat conexiuni cu programul nuclear militar al Germaniei naziste, transmite Agerpres.
„Am ajuns la concluzia că Ministerul german al Armamentului se pregătea să folosească bombe atomice în 1945”, a spus la interogatoriu cel citat în documente. Potrivit acestuia, nu fusese stabilită o dată precisă pentru un atac nuclear împotriva URSS, dar „anumite semnale” l-au făcut să presupună că un asemenea atac urma să se desfăşoare în vara acelui an, în luna iunie.
Ca parte a activităţii sale în cadrul direcţiei germane de propagandă, Wachter a condus secţia de armament şi construcţii a acestui departament şi a avut o relaţie strânsă cu specialiştii în arme secrete naziste.
Mărturiile sale au fost atât de importante încât pe 10 octombrie 1945 el a fost interogat personal de către subcomisarul de interne al URSS, generalul-colonel Ivan Serov, pe tema dezvoltării bombei nucleare germane şi a rachetelor Vergeltungswaffe-2 (V-2).
Potrivit lui Wachter, el a aflat despre pregătirile pentru utilizarea bombei nucleare într-o conversaţie personală cu un inginer care i-a spus că „au realizat fisiunea nucleului atomic şi că specialiştii studiază metode şi modalităţi de utilizare în practică a energiei nucleare în scopuri militare”.
Oficialul german a indicat că Statele Unite şi Marea Britanie desfăşurau de asemenea activităţi similare, dar Germania era cu „un an şi jumătate” înaintea lor.
Mai mult, el a subliniat că în anul 1945 Germania dispunea de avioane moderne pentru acea vreme, care aveau „o rază de acţiune semnificativă şi erau capabile să transporte o bombă nucleară (…),puteau să lanseze bombe nucleare asupra centrelor industriale ale Uniunii Sovietice situate în Urali şi Asia Centrală”.
Wachter a menţionat şi afirmaţii ale mai multor înalţi oficiali nazişti, în special Joseph Goebbels, ministrul propagandei, care a declarat în aprilie 1945 că „vom folosi în curând o nouă armă care va schimba cursul războiului”.
Fusese aleasă luna iunie 1945 ca dată pentru bombardamentul nuclear preconizat asupra URSS întrucât Adolf Hitler considera iunie ca fiind luna sa norocoasă, a explicat oficialul nazist.
Acesta a mai mărturisit în timpul interogatoriului că proiectanţii germani ai rachetei V-2 reuşiseră să lanseze acest proiectil până la o altitudine de 80 de kilometri în anul 1943, ceea ce ar fi permis rachetei să ajungă până în mijlocul Atlanticului, şi încercau să crească acest parametru până la o altitudine de 120 de kilometri, astfel încât racheta să aibă o rază de acţiune suficientă pentru a lovi teritoriul SUA.
Werner Wachter a dispărut din Germania după al Doilea Război Mondial şi a fost declarat oficial mort la sfârşitul anului 1950. Arhive sovietice dezvăluite ulterior arată că el a fost condamnat la moarte şi împuşcat în august 1946, la un an după ce Statele Unite au lansat bombele nucleare împotriva oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki.