S-a anunțat numele celor doi candidați, care vor lupta pentru șefia Procuraturii Generale

20 mai 2025, 16:50

Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție s-a întrunit azi, 20 mai, în ședință închisă pentru a examina dosarele candidaților prin prisma criteriilor de eligibilitate.

Ca urmare, Comisia a constatat că Marcel Dumbravan și Octavian Iachimovschi întrunesc criteriile de eligibilitate și sunt promovați pentru cea de-a doua etapă a preselecției – interviul.

Astfel, candidații vor fi intervievați în data de 10 iunie 2025.

Etapa a doua a preselecției, interviul, se desfășoară în scopul evaluării competențelor manageriale și profesionale corespunzătoare funcției de procuror-șef al procuraturii specializate, reputației ireproșabile și dacă în privința candidatului nu există suspiciuni rezonabile privind comiterea actelor de corupție, a actelor conexe acestora sau a faptelor coruptibile în sensul Legii integrității.

În cadrul interviului, candidații vor fi audiați în ordine alfabetică, vor răspunde la întrebări și vor prezenta conceptul de management și dezvoltare instituțională propus.

Funcția de șef al Procuraturii Anticorupție s-a eliberat, după ce Veronica Dragalin și-a anunțat demisia.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo