Sancțiuni, după eșuarea concursului la funcția de Procuror General. Ce riscă Olesea Vîrlan

15 aprilie 2024, 15:04

Procuratura Anticorupție (PA) a finalizat examinarea procesului penal, prin care au fost investigate acțiunile membrului Consiliului Superior al Procurorilor (CSP),Olesea Vîrlan, în legătură cu concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de Procuror General. 

”Probele acumulate în cardul procesului penal ridică o bănuială rezonabilă că, în acordarea unui punctaj arbitrar și lipsit de obiectivitate și meritocrație de 3,5 candidatului Ion Munteanu, Olesea Vîrlan a acționat în interesul unei terțe persoane, acesta fiind Andrei Roșca, care avea un interes de răzbunare împotriva lui Ion Munteanu, din motiv că nu i-a oferit acestuia funcția vacantă de adjunct al Procurorului General. Dacă Andrei Roșca pleca din sistemul Procuraturii de pe funcția de adjunct al Procurorului General, ar fi ridicat cu peste 200.000 lei mai mult în indemnizație și concediul nefolosit decât de pe postul de procuror în cadrul Procuraturii Generale, din care a plecat la 28 februarie 2024 în baza cererii de demisie”, se arată într-un comunicat de presă al PA.

Potrivit PA, În situația în care potențiala victimă, Procurorul General interimar, Ion Munteanu, consideră că drepturile lui au fost afectate, dar urmările prejudiciabile au fost reparate prin anularea concursului, procurorul a constatat că acțiunile Olesei Vîrlan nu au cauzat daune în proporții considerabile și nu pot fi incriminate sub aspect penal.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Astfel, în rezultatul investigației, Procurorul–șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a emis ordonanță de refuz în începerea urmăririi penale, iar pe 10 aprilie  fost pornit pe acest fapt proces contravențional. În consecință. Olesea Vîrlan riscă amendă de la 1500 la 4500 lei cu privarea de dreptul de a deține o anumită funcție sau de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Un alt proces contravențional 

Totodată, în cadrul procesului penal, s-a constat că Andrei Roșca, fiind membru CSP, contrar prevederilor legale, a folosit situația de serviciu și a promovat-o pe o persoană apropriată, procurorul Olesea Vîrlan, în funcție de adjunct interimar al Procurorului-șef al Procuraturii r-lui Ialoveni la data de 22.09.2022, din interes personal, în detrimentul unui candidat calificat selectat și numit de către Procurorul General interimar pentru această funcție la 15.08.2022, procurorul Dumitru Barbaroș. 

”Astfel, procurorul a constatat că, prin acțiunile sale intenționate, Andrei Roșca a comis contravenția prevăzută de art. 312 Cod contravențional – abuz de putere, adică folosirea intenționată a situației de serviciu într-un mod care contravine intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii”, mai anunță PA.

Însă, procurorul a constatat că termenul de prescripție de tragere la răspundere contravențională a expirat, fapt ce împiedică pornirea procesului contravențional și atragerea acestuia la răspundere contravențională.

 

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo