Schimbări la conducerea Serviciului Vamal: Directorul adjunct al instituţiei pleacă din funcţie

18 noiembrie 2025, 18:03

Directorul adjunct al Serviciului Vamal, Lidia Ababii, îşi va înceta activitatea în această funcție în data de 30 noiembrie 2025, iar postul va fi preluat, începând cu 1 decembrie, de Carolina Gargaun. Informația a fost confirmată pentru Agora de reprezentanții instituției.

Carolina Gargaun a activat anterior în cadrul Serviciului Vamal între 2010 și 2015, în Secția Juridică și Executare Silită a Biroului Vamal Chișinău. De asemenea, are peste șapte ani de experiență în gestionarea și implementarea proiectelor internaționale finanțate de organizații precum USAID, UNDP, IFC, Alianța Globală pentru Facilitarea Comerțului și Forumul Economic Internațional.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Vamal, Tatiana Șompol, Gargaun a contribuit la implementarea unor proiecte majore pentru mediul vamal și facilitarea comerțului, printre care consolidarea Programului AEO, instruirea operatorilor economici, elaborarea cadrului legislativ și normativ în domeniile transportului, logisticii și procedurilor vamale, precum și realizarea studiilor de specialitate aferente. Activitatea sa a inclus, de asemenea, coordonarea implementării Border Queuing System la postul vamal Costești–Stânca, modernizarea infrastructurii de control la posturile Leușeni–Albița și Leova–Bumbăta, precum și achiziționarea și punerea în funcțiune a echipamentelor de control non-intruziv, inclusiv scanere X-ray.

Potrivit legislației, numirea în funcția de director adjunct se face de către ministrul Finanțelor, la propunerea directorului Serviciului Vamal.

 

Anterior, fostul director Alexandru Iacub și-a depus cererea de demisie pe 4 noiembrie și a fost promovat în funcția de secretar general adjunct al Guvernului. Începând cu 7 noiembrie, conducerea instituției este asigurată de Radu Vrabie.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo