Scuarul Parlamentului de la Chișinău, iluminat în culorile drapelului UE, după deschiderea negocierilor. Mesajul lui Igor Grosu FOTO

26 iunie 2024, 07:26
a1
a1
a2
a3
a5
a6

Scuarul Parlamentului de la Chișinău a fost iluminat aseară, 25 iunie, în culorile drapelului Uniunii Europene. Acțiunea a avut loc în contextul în care Republica Moldova a început marți, 25 iunie, negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

"Încă un pas spre o Moldovă Europeană! Ne așteaptă un drum lung, unde va trebui ca fiecare dintre noi să depună efort și determinare pentru a consolida instituțiile, a continua lupta cu corupția, a crește economia. Sunt lucruri firești pe care le dorim fiecare dintre noi și care ne vor apropia de standardele Uniunii Europene", a menționat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Anterior, Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova. Documentul exprimă convingerea că doar aderarea la Uniunea Europeană va asigura viitorul țării noastre în calitate de stat suveran, neutru, integru și democratic, iar calea ireversibilă de integrare și aderare europeană este proiect de prioritate națională al Republicii Moldova. Prin intermediul acestei Declarații, deputații fac apel către întreaga societate la unitate și solidaritate pentru un viitor pașnic și european al țării noastre, în numele interesului național și al obiectivului strategic – integrarea și aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE în anul 2014. La 3 martie 2022, autoritățile de la Chișinău au semnat cererea de aderare a țării noastre la UE. Uniunea Europeană a acordat, la 23 iunie 2022, statutul de țară candidat pentru Republica Moldova. La 14 decembrie 2023, Consiliul European a decis începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo