Prețul biletelor pentru trenul Chișinău–Ungheni se va dubla si va fi de 54 de lei. Anunțul a fost făcut de administrația Căilor Ferate din Moldova, decizia fiind luată în urma problemelor financiare grave ale instituției, care are datorii de peste 160 de milioane de lei și întârzieri la plata salariilor, transmite
TVRMoldova.Trenul Chișinău–Ungheni este ultimul tren local din Republica Moldova care mai circulă, după anularea rutelor Bălți-Rogojeni și Chișinău-Tighina.
Trenul circulă de două ori pe zi: dimineața, la ora 04:00, porneşte din Ungheni și ajunge în aproximativ trei ore la Chișinău. Seara, la 18:00, porneşte înapoi spre Ungheni. Pe drum, trenul opreşte în 15 localități din raioanele Strășeni, Călărași și Ungheni.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.