Scutiri majorate pentru persoanele fizice și amenzi mai mari pentru antreprenori. Politica bugetar-fiscală pentru 2025, aprobată

08 iulie 2024, 14:00
politica

Guvernul a aprobat, în ședința de luni, 8 iulie, proiectul de lege privind modificarea unor acte normative ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025. Documentul prevede, între altele, majorarea cu 10 la sută a scutirilor pentru persoanele fizice, de la 27.000 lei până la 29.700 de lei și, respectiv, de la 31.500 de lei până la 34.620 lei a scutirii personale majore, transmite Zvon.

De asemenea, se propune simplificarea mecanismului de impozitare a persoanelor fizice, precum și încadrarea lor în limita stabilită pentru dreptul de a beneficia de scutirea pentru persoane întreținute cu dizabilități. Pentru asta, cuantumul veniturilor anuale ce nu trebuie să fie depășite va fi majorat de la 11.280 de lei până la 12.400 de lei.

Potrivit Ministerului Finanțelor, aceste modificări au scopul de a atenua impactul inflației asupra veniturilor cetățenilor, precum și pentru a asigura sprijin familiilor cu copii.

O altă modificare se referă la Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi. Guvernul vrea să modifice cuantumul amenzilor ce urmează a fi plătite de agentul economic în cazul în care nu respectă prevederile privind obligativitatea instalării terminalelor de plată fără numerar. Noile prevederi stabilesc sancțiuni în mărime de la 4.000 până la 6.000 de lei pentru fiecare caz de nerespectare a acestor angajamente, iar pentru neconformare în termen de 30 de zile de la aducerea la cunoștința a deciziei de aplicare a sancțiunii se propune aplicarea unei noi amenzi în mărime de la 5.000 până la 15.000 de lei.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo