Se circulǎ în condiții de iarnǎ pe mai multe drumuri naționale: polei și carosabil înzăpezit. Drumarii sunt mobilizați și intervin pe sectoare

24 decembrie 2025, 08:52
asd1
asd1
asd3
asd5
ASD4

Administraţia Națională a Drumurilor (ASD) informează miercuri dimineața, 24 decembrie 2025, că, în urma precipitațiilor sub formă de lapoviță și ninsoare, pe drumurile naționale din regiunile de nord și centru ale țării s-au format condiții de polei și carosabil înzăpezit.

Echipele de muncitori din cadrul întreprinderilor teritoriale S.A. „Drumuri” sunt mobilizate pe traseele naționale și desfășoară lucrări de patrulare, combatere a lunecușului și răspândire a materialului antiderapant.

De asemenea, drumarii au intervenit în decursul nopții pe sectoare din mai multe raioane, precum: Briceni, Ocnița, Edineț, Florești, Bălți, Sîngerei, Dondușeni, Orhei, Drochia, Glodeni, Rîșcani, Sănătăuca, Soroca, Călărași și altele.

 În procesul tehnologic au fost implicate 47 de utilaje speciale și 68 muncitori. În cadrul acțiunilor de combatere a ghețușului, au fost răspândite mecanizat 342,4 de tone de sare tehnică, manual 27,3 tone de sare tehnică răspândite și o tonă de material antiderapant (MAD).

Potrivit reprezentanților ASD, la această oră, circulația rutieră pe drumurile naționale se desfășoară în condiții specifice sezonului de iarnă. Totodată, echipajele rămân mobilizate în teritoriu și continuă să intervină la necesitate pentru a menține circulația în condiții de siguranță, a precizat sursa citatǎ.

Autoritǎțile le reamintesc cetățenilor că, pentru a solicita intervenția drumarilor sau pentru a semnala alte situații de urgență, pot contacta în regim non-stop Serviciul Operativ AND la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile și pe Viber/WhatsApp.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo