La un pas de nenorocire. O tânără de 31 ani s-a înecat cu o bucată de carne în timpul mesei și se sufoca. Cazul a avut loc pe 10 iulie într-o localitate din raionul Telenești. Imediat, familia a sunat la 112. Astfel, până a ajunge ambulanța la locul solicitării, dispecerul medical din cadrul Dispeceratului comun de urgență al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a îndrumat prin telefon o rudă ce măsuri să ia și cum să le îndeplinească pentru a debloca căile respiratorii ale pacientei.
Ulterior, în 7 minute a ajuns ambulanța, iar medicii au continuat să execute manevre de dezobstrucție ale căilor respiratorii, care au dat rezultat pozitiv. Pacienta, în stare stabilă, a fost transportată la Spitalul Raional Telenești.
"Datorită eforturilor comune ale rudelor care au inițiat rapid măsurile necesare și lucrătorilor medicali din cadrul IMSP CNAMUP, a fost posibilă salvarea tinerei femei, care a putut respira din nou", au precizat reprezentanții Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească.