Sergiu Tofilat: Doi membri din consiliul de observatori al „Moldovagaz” se află sub sancțiuni internaționale

17 decembrie 2024, 18:44
tofilat

Doi membri din consiliul de observatori al „Moldovagaz” se află sub sancțiuni internaționale, afirmă fostul membru al aceluiași consiliu, Sergiu Tofilat. El a precizat că sancțiunile au fost aplicate de autoritățile americane și cele britanice.

„În Consiliul de Observatori, doi oameni delegați de „Gazprom” sunt sub sancțiuni. Unul este chiar președintele – este sub sancțiuni americane și britanice. Al doilea este sub sancțiuni britanice”, a precizat Tofilat citat de zvon.md.

El a menționat că aflarea celor doi sub sancțiuni internaționale nu a permis să primească salarii, în luna martie a anului 2023. De asemenea, Tofilat atenționează a asupra unor posibile consecințe pentru reprezentanții statului care acceptă prezența în Consiliul de Observatori al „Moldovagaz” a unor subiecți aflați sub sancțiuni străine.

„Noi nu știm exact ce fel de sancțiuni au fost aplicate la acești doi reprezentanți ai „Gazprom”-ului, dar, pentru încălcarea sancțiunilor se prevede o amendă și până la șapte ani de pușcărie. Asta înseamnă că acționarii, la noi acționar este APP (Agenția Proprietății Publice – n. r.),deci Roma Cojuhari, când emite decizia de a vota pentru aceste persoane sub sancțiuni și reprezentantul statului, care ridică mânuța și votează pentru a ăștia doi de la „Gazprom” să fie desemnați în Consiliu de Observatori posibil că au încălcat sancțiunile britanice”, a atenționat fostul membru al consiliului de Observatori al „Moldovagaz”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo