Persoana care a fost lovită mortal, sămbătă seara, de un automobil în satul Văleni din raionul Cahul, avea vârsta de 50 de ani şi era profesoară. Potrivit poliţiei, şoferul care a provocat accidentul rutier a părăsit imediat locul accidentului fără să-i acorde victimei vreun ajutor.
Impactul a avut loc în jurul orei 18:50. Victima se deplasa regulamentar pe trotuar, iar, la un moment dat, a fost izbită de un automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 65 de ani. El a părăsit locul accidentului, dar în scurt timp a fost prins. Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,81 ml/l.
Poliţiştii l-au reţinut pentru 72 de ore.
,,D-na Viorica a decedat la 50 de ani mergînd regulamentar pe trotuar , șoferul beat la volan a luat-o de pe trotuar pe parbrizul mașinii. Cu obrăznicie mare făptașii acestui accident au fugit de la față locului - fiind tot din acelaș sat. Nu am cuvinte ..Dumnezeu să o ierte și să fie judecat fiecare după faptă !!! Sper să se facă dreptate'', a scris un internaut pe reţelele de socializare.
,,Șoferul a fost în stare de ebrietate , victima a fost profesoră, a murit chiar de ziua profesorului'', este un alt comentariu lăsat de un internaut.
Citeşte şi:Accident la Cahul. O femeie a fost lovită mortal de un automobil. Şoferul a fugit de la faţa locului
Abonează-te la canalul nostrude TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ