Guvernul va compensa până la 50% din creșterea tarifului la energie electrică, pe o perioadă de la 3 până la 6 luni, pentru agenții economici. Prioritate vor avea firmele care produc în țara noastră produse alimentare, lapte, carne, ouă și pâine. Sprijinul va fi extins și către alte industrii importante din sectorul de industriei prelucrătoare, cum ar fi producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice și altele. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
"Sprijinul va fi direcționat acolo unde este cea mai mare nevoie – către companiile pentru care factura la energie reprezintă o pondere semnificativă în costurile de producție. Compensarea va fi aplicată din prima zi a creșterii tarifelor, iar regulamentul detaliat va fi anunțat ulterior. Este vorba de până la 10.000 de companii, potențial eligibile pentru aceste compensații", a menționat Dumitru Alaiba.
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării a precizat că, de la 1 ianuarie curent, antreprenorii noștri pot beneficia de primul mecanism de ajutor de stat dedicat investițiilor noi. Mai exact, vor fi restituite până la 60% din investițiile pe care le fac antreprenorii pentru extinderea și dezvoltarea afacerilor. Din această sumă, 25% sunt granturi nerambursabile; 75% reprezintă scutiri de 50% la impozitul pe venit.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.