O situație tensionată s-a creat în procesul de implementare a noilor prevederi legale, care obligă companiile să declare beneficiarii finali efectivi. Potrivit șefului Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, autoritățile implicate în acest proces, inclusiv deputați, reprezentanți ai fiscului și ai Agenției Recuperarea Bunurilor Infracționale, au purtat, în ultimele zile, discuții aprinse, după ce au apărut mai multe probleme în sistemele informaționale de înregistrare a declarațiilor din partea agenților economici. Până la urmă, soluția constă în extinderea cu un an a depuneri acestor declarații.
„Pot să comunic faptul că, pentru a detensiona situația, se va extinde, în cel mai scurt timp – până la sfârșitul anului, de către Parlament, termenul de depunere a declarațiilor beneficiarilor efectivi cu un an de zile, deci până la finele anului 2025”, a anunțat Mircea Eșanu.
În primăvara anului viitor, ASP va lansa o nouă platformă automatizată pentru depunerea noilor declarații. De asemenea, vor fi modificate taxele pe care plătesc persoanele juridice pentru înregistrarea beneficiarilor efectivi.
Până acum, 61 de mii de agenți economici și ONG-uri au depus declarații de acest fel, iar până la 33 de mii nu au reușit să depună.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ