Tofilat: În 2025 expiră termenul pentru aproape întregul material rulant al CFM

16 septembrie 2024, 12:55

Măsurile întreprinse de autorități pentru optimizarea cheltuielilor la Calea Ferată din Moldova sunt ineficiente. Deși numărul angajaților a fost redus în jumătate, de la 10.000 la 5.500, întreprinderea strategică nu scapă de datorii. Restanța față de angajați ajunge la 150 de milioane de lei, în timp ce compania trece, din această lună, la programul de muncă de patru zile, transmite ZVON.MD 

 

Într-un interviu pentru Logos press, fostul director al CFM, Oleg Tofilat, a declarat că aceasta se află într-o situație critică. În septembrie, întreprinderea urmează să desfășoare mai multe licitații pentru vânzarea locomotivelor și vagoanelor vechi, pompe, matrițe, transformatoare, cutii de viteze și cărucioare. La licitațiile anterioare, care s-au desfășurat din 2020, rezultatele obținute au fost modeste, a precizat Tofilat. El a dat exemplul unor loturi pentru care nu s-au găsit cumpărători la șase licitații anterioare.

Fostul administrator a menționat că, din 2025, va expira termenul de exploatare pentru aproape întregul material rulant al CFM. De aceea, este nevoie de o intervenție hotărâtă din partea statului pentru a salva întreprinderea, consideră Tofilat.

 

,, Aruncați o privire la țările UE, unde majoritatea întreprinderilor feroviare au sprijin din partea statului. Analizați experiența României, unde starea infrastructurii feroviare este normală, dar cu greu poate fi numită strălucită. Din veniturile totale de trei miliarde de lei românești ale operatorului național CFR, un miliard de lei provine din transport, iar două miliarde de lei îi sunt virate companiei de la bugetul de stat,, , a precizat Oleg Tofilat.

 

Printre măsurile pe care trebuie să le întreprindă Guvernul, fostul manager al CFM consideră aprovizionarea urgentă a capitalului CFM cu 500 de milioane de lei, vânzarea activelor neperformante (în primul rând, imobile și fier vechi),credite bancare pe termen lung și alte măsuri.

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo