Top 10 firme din România conduse de basarabeni

22 octombrie 2024, 13:42

Un număr de 16.602 societăți comerciale înregistrate în România au o parte sau toate acțiunile deținute de companii sau persoane fizice cu origini în Basarabia.

Cifra de afaceri generată de acestea a crescut în 2023 la 2,85 miliarde euro, comparativ cu 2,73 miliarde euro în 2022. Profitul obținut de aceste companii a fost de 331 milioane euro, în scădere ușoară față de anul anterior, când se înregistrase un profit de 350 milioane euro, scrie termene.ro, citat de Bizlaw.md. 

În topul județelor, Bucureștiul găzduiește cele mai multe firme cu acționariat moldovenesc, în număr de 5.743, urmat de Iași, cu 2.762 de societăți. Alte județe cu o prezență semnificativă a firmelor moldovenești sunt: Ilfov (1.190),Cluj (832),Galați (418) și Timiș (455).

Județul Olt este cel mai puțin atractiv pentru antreprenorii moldoveni, având înregistrate doar 27 de societăți.

Numărul de angajați a ajuns la 22.275, în creștere de la 20.916.

Deși Bucureștiul are dublu față de Iași în ceea ce privește numărul de firme, Iașiul recuperează la capitolul angajați. Firmele cu acționariat moldovenesc din Iași au 4.007 angajați, iar cele din București au 4.672. În Ilfov, sunt înregistrați alți 2.095 de angajați.

Moldovenii preferă să se asocieze cu americanii, nu cu rușii

Afacerile în România ale basarabenilor în parteneriat cu firme sau cetățeni din Ucraina au atins 258 de milioane RON în 2023. Parteneriatele cu acționari din Rusia au însumat 152 de milioane RON, în timp ce colaborările cu antreprenori și firme din SUA au generat afaceri de 552 de milioane RON.

232 de societăți sunt autorizate să facă exporturi, iar 695 să facă importuri.

Cel mai frecvent obiect de activitate al firmelor din Basarabia este ”Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale”. Un număr de 1.057 firme desfășoară astfel de activități în România.

Pe locul doi se află firmele care desfășoară ”Transporturi rutiere de mărfuri” – 953 firme. Urmează ”Comerț cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin internet” cu 763 de firme.

De asemenea, 575 de firme sunt implicate în ”Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client)”.

Companiile cu acționariat din Republica Moldova au obținut și finanțări pentru 43 de proiecte europene. 173 de firme au participat la edițiile anterioare ale programului Start-Up Nation.

În instanță, 1.126 de firme au statut de creditor, iar 1.904 sunt debitoare.

10.289 de societăți sunt active fiscal, iar 4.786 sunt plătitoare de TVA.

Topul companiilor din România cu acționariat din Republica Moldova

Clasamentul firmelor cu acționariat din Republica Moldova, în funcție de cifra de afaceri din 2023.

1. Moldmetal Trading SRL din București. Cifra de afaceri: 397,1 milioane lei, Profit: 11,9 milioane lei, Număr de angajați: 63

2. Lucidius SRL din București. Cifra de afaceri: 388,2 milioane lei, Profit: 22,7 milioane lei, Număr de angajați: 150

3. Lincor Trans SRL din Iași. Cifra de afaceri: 320,5 milioane lei, Profit: 33,8 milioane lei. Număr de angajați: 31

4. Ocean Fish SRL din Afumați, județul Ilfov. Cifra de afaceri: 289,9 milioane lei, Profit: 15,6 milioane lei, Număr de angajați: 229

5. Octano Downstream SRL din din București. Cifra de afaceri: 273,7 milioane lei, Nu a avut profit, Număr de angajați: 276

6. Fertil Star SRL din Hlincea, județul Iași. Cifra de afaceri: 237,6 milioane lei, Profit: 5,2 milioane lei, Număr de angajați: 10

7. Cezara Ideal Construct SRL din București. Cifra de afaceri: 225,9 milioane lei, Profit: 33 milioane lei, Număr de angajați: N/A

8. Rikko Steel SRL din Bacău. Cifra de afaceri: 217,9 milioane lei, Profit: 5,2 milioane lei, Număr de angajați: 105

9. Rinf Outsourcing Solutions SRL din București. Cifra de afaceri: 181,7 milioane lei, Profit: 10 milioane lei, Număr de angajați: 328

10. Gaz Management Consulting SRL din București. Cifra de afaceri: 176,6 milioane lei. Profit: 266.433 lei, Număr de angajați: 2

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo