Tragedie în raionul Rîșcani: Un bărbat în vârstă de 47 de ani a murit după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon

12 ianuarie 2026, 13:16

Un bărbat în vârstă de 47 de ani a decedat după ce s-a intoxicat cu monoxid de carbon, în urma utilizării necorespunzătoare a sobei din locuința sa. Tragedia s-a produs în această dimineaţă, în satul Răcăria, raionul Rîșcani.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:04, iar la fața locului au intervenit trei echipe de pompieri. La sosire, salvatorii au găsit casa plină de fum provenit de la sobă, iar arderea a afectat parțial tavanul unei camere cu suprafața de 18 metri pătrați. În timpul intervenției, pompierii au descoperit cadavrul necarbonizat al proprietarului.

Incendiul a fost lichidat până la ora 10:20, iar cercetările preliminare au indicat că bărbatul s-ar fi intoxicat cu produsele de ardere ca urmare a exploatării sobei cu coșul de fum defect.

 

În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 31 de cazuri, inclusiv pentru stingerea unor incendii și alte situații de urgență. Autoritățile recomandă locuitorilor să verifice regulat starea sobelor și a coșurilor de fum, să stingă focul pe timpul nopții și să aerisească bine încăperile pentru a preveni tragedii similare.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo