Transportatorii ameninţă cu proteste: Motivul

28 ianuarie 2026, 12:54

Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto (APOTA) a anunțat posibilitatea organizării unui protest în fața sediului Agenției Naționale Transport Auto (ANTA),acuzând autoritățile că tolerează de câteva luni activitatea ilegală a unor operatori de transport. 

Potrivit APOTA, problema vizează activitatea SA "PAT-9 Briceni" și SRL "Pond Trans", dar  și funcționarea unei autogări situate pe strada Calea Moșilor 2A din Chișinău. Asociația susține că companiile respective efectuează curse din locații neautorizate, ceea ce lezează operatorii legali care operează în Gara Nord și generează pierderi importante atât pentru bugetul public, cât și pentru transportatorii autorizați.

"La data de 16.12.2025, de către ANTA a fost adoptată Decizia nr. 400, prin care s-a constatat nulitatea actului permisiv. Din această dată, activitatea de autogară pe această adresă a devenit ilegală. APOTA consideră că orice termene rezonabile pentru soluționarea problemei de activitate ilegală a SA "PAT-9 Briceni" și SRL "Pond Trans" au expirat. ANTA nu întreprinde măsuri pentru a sancționa și stopa plecările ilegale, care continuă și astăzi. În medie, zilnic se comit aproximativ 30 de încălcări de către un operator, fiecare sancționabilă cu amenzi totale de circa 8.000 de lei. Prin inacțiunea sa, ANTA protejează activitatea ilegală și dăunează operatorilor legali", se arată în mesajul APOTA.

Asociația avertizează că, dacă activitatea ilegală va continua după 2 februarie 2026, va anunța săptămâna viitoare data protestului.

Deocamdată, reprezentanţii ANTA nu comentat acuzaţiile.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo