Trebuie să cunoască toți șoferii: CC a DECIS dacă amenda pentru parcare în locuri interzise este constituțională

19 aprilie 2024, 12:43

În decembrie 2022 un șofer din Chișinău a fost sancționat contravențional pentru parcarea în locuri interzise. Totodată, pentru că mașina se afla pe trotuar, agentul constatator a dispus ridicarea și aducerea vehiculului la parcarea specială. Bărbatul a contestat decizia poliției și a ajuns la Curtea Cosntituțională.

Autorul sesizării susține că textul din articolul 238 alin. (2) din Codul contravențional este neclar și imprevizibil și că nu există vreo reglementare care să stabilească locurile în care parcarea este interzisă. În opinia sa, Regulamentul circulației rutiere interzice doar oprirea sau staționarea în locuri interzise, iar parcarea, în orice situație, este o staționare permisă. Mai mult, autorul afirmă că agentul constatator l-a tras la răspundere contravențională pentru parcare neregulamentară, faptă care nu este prevăzută de Codul contravențional.

Articolul 238. Încălcarea regulilor de oprire şi neacordarea de prioritate pietonilor şi altor participanţi la traficul rutier

(1) Oprirea în locuri interzise se sancţionează cu avertisment sau cu amendă de la 3 la 6 unităţi convenţionale.

(2) Staţionarea sau parcarea în locuri interzise se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

(3) Neacordarea de prioritate legală pietonilor sau cicliştilor se sancţionează cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale cu aplicarea a 4 puncte de penalizare.

(4) Încălcarea de către conducătorul de vehicul a dispoziţiilor prevăzute la alin.(1)–(3) care a generat o situaţie de accident de circulaţie se sancţionează cu amendă de la 25 la 40 de unităţi convenţionale sau cu privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an.

Curtea Constituțională a declarat că Regulamentul circulației rutiere stabilește de o manieră clară că parcarea este permisă doar în locurile destinate acestui scop, semnalizate prin indicatoarele și/sau marcajele respective.

”Per a contrario, nu este permisă parcarea în alte locuri decât cele menționate la punctul 73 din acest Regulament. Așadar, Curtea reține că legislația oferă repere obiective care le permit conducătorilor de autovehicule să identifice locurile în care este permisă parcarea și nu constată incidența articolelor 22 și 23 din Constituție”.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Astfel, CC a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a textului „sau parcarea” din articolul 238 alin. (2) din Codul contravențional.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo