
Trei dintre cei patru suspecți reținuți în Republica Moldova în cadrul anchetei privind planificarea unor asasinate asupra unor persoane publice din Ucraina au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Printre aceștia se numără Nicolae Șepeli, acuzat că i-ar fi convins pe mai mulți învinuiți să se implice în schemă, precum și o femeie și un alt bărbat reținuți în țară.
Inspectoratul General al Poliției a precizat că joi, în urma descinderilor, au fost reținute patru persoane în Moldova, inclusiv Nicolae Șepeli, grațiat de președintele Maia Sandu în 2022. În paralel, autoritățile ucrainene au arestat șapte persoane, printre care și jurnalista din Tiraspol, Alina Bondarenko. În urma perchezițiilor din Kiev și Odesa au fost ridicate arme, dispozitive de comunicare și alte probe.
Potrivit informaţiilor, planul a fost pus la cale în decembrie 2025, iar țintele grupului erau un jurnalist ucrainean, Dmitri Gordon, un conducător al unei întreprinderi strategice de stat și militari ai Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei, inclusiv luptători ai Legiunii Străine. Organizatorii grupului ofereau recompense prin portmonee electronice pentru executarea asasinatelelor.
Suspecții ucraineni au monitorizat victimele sub masca curierilor de livrări, au făcut fotografii, videoclipuri și au marcat geolocațiile pe Google Maps, raportând totul recrutorului. Forțele speciale rusești ar fi promis recompense de până la 100.000 de dolari în funcție de statutul victimei.
În total, zece persoane din Chișinău, Comrat, Orhei și Tighina, cu vârste între 19 și 43 de ani, sunt investigate pentru implicare în pregătirea asasinatelelor. Unele dintre acestea mai fuseseră cercetate penal în Moldova pentru huliganism sau infracțiuni rutiere.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ











