Candidatul la prezidenţiale, fostul ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Tudor Ulianovschi afirmă că cineva din actuala guvernare ar fi luat mită pentru a face lobby unor companii internaţionale producătoare de tutun. Mai exact, Ulianovschi se referă la un proiect de lege discutat în Parlament, care prevede reducerea accizelor la produsele din tututn pentru țigările încălzite.
" Proiectul de lege discutat zilele acestea în Parlament privind politica bugetar-fiscală demonstrează erori majore și interese obscure. Cum poți să reduci acciza la produsele de tutun (țigările încălzite) când Republica Moldova este țara semnatară a mai multor Acorduri internaționale impuse de către Organizația Mondială a Sănătății, inclusiv Convenția privind Controlul asupra Tutunului. Înseamnă că cineva din actuala guvernare a luat mită pentru lobby-ul făcut marilor companii internaționale. O altă modificare infantilă: Cum poți să anulezi prevederile cu privire la fondul de stimulare a angajaților prin care se oferea stimulente în formă de dividende pentru salariații valoroși? Anulând sintagma “se asimilează cu dividendele” asta juridic înseamnă ca scoți toată esența acestei prevederi și încurajezi achitarea stimulentelor salariale prin plicuri. Dacă dividendele oricum sunt impozabile, de ce ați anulat această sintagmă? În loc să încurajăm ca oamenii să primească un salariu mai mare și bonus anual urmare a unor indicatori de performanță, guvernarea încurajează achitărilor bonusurilor salariale în plic. Ne puteți spune totuși cine-i autorul acestor inițiative care vând şi sănătatea oamenilor doar să mai facă niște bani? " a mai adăugat politicianul.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ