
Circa 75% din exporturile Republicii Moldova de cereale și semințe oleaginoase sunt direcționate către trei țări: Turcia, România și Grecia. Potrivit datelor Asociației Exportatorilor și Importatorilor de Produse Agricole și Cerealiere "AGROCEREALE", doar în ultima lună, aceste state au cumulat cele mai mari cote din volumul total al produselor exportate: Turcia – 34%, România – 22%, iar Grecia – 19%, relatează Logos Press.
Tendința este similară și pentru restul anului 2025, arată datele Asociației, care menționează că raportul dintre volumul fizic și valoarea produselor livrate în aceste țări este echilibrat. Astfel, Turcia deține și în valoare aproximativ 34% din exporturi, România – puțin peste 23%, iar Grecia – 14,4%.
Pe lângă aceste piețe mari, și alte țări precum Italia și Liban au importat cantități semnificative de cereale și semințe din Moldova. Totodată, Bulgaria se remarcă printr-un aport mai redus în volum – doar 1,3% – dar cu o valoare mai mare, de 3,2%, datorită importurilor de floarea-soarelui, un produs cu preț mai ridicat.
Un aspect interesant subliniat de experți este că unele țări importă volume mici, dar de mare valoare. De exemplu, Bulgaria are o pondere de doar 1,3% din volumul fizic exportat, însă contribuie cu 3,2% la valoarea totală a livrărilor, importând în principal floarea-soarelui.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ