Un bărbat de 60 de ani, din Chișinău, în stare de inconstiență, a fost salvat cu succes de o echipă de medici SAMU Ciocana. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, cazul a fost încadrat în categoria "Cod Roșu" – urgență care pune viața pacientului în pericol.
Ambulanța a ajuns la pacient în 4 minute de la solicitare, iar medicii au inițiat imediat manevre de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală cu efectuarea șocurilor electrice. Măsurile întreprinse s-au soldat cu succes, pacientului fiindu-i restabilit ritmul cardiac. Ulterior, pacientul a fost transportat la spitalul „Sfânta Treime”.