
O şoferiţă de 20 de ani din Chişinău a ajuns sâmbătă noaptea la spital, după ce maşina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un alt automobil.
Potrivit poliţiei, accidentul s-a produs în jurul orei 23:10 la intersecția str. Vadul lui Vodă cu str. Podul Înalt din capitală.
Tânăra de 20 de ani se afla la volanul unui BMW, din motive încă neclare, s-a ciocnit cu o Skoda. În urma impactului, aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii investighează acum circumstanţele exacte ale producerii accidentului rutier.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ