Un copil de opt luni a murit la Centrul Mamei și Copilului, părinții acuză medicii de neglijență. REACȚIA instituției medicale

10 octombrie 2024, 10:37
spital

Un băiat de opt luni a murit la Centrul Mamei și Copilului, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale la intestinul gros. Părinții acestuia acuză personalul medical de neglijență. Purtătorul de cuvânt al instituției medicale vizate, Maxim Cazacu, a declarat pentru NewTV.MD că, pe marginea cazului, a fost demarată o anchetă internă.

"În cadrul instituției a fost demarată o anchetă internă care urmează să stabilească toate circumstanțele cazului, inclusiv acțiunile sau inacțiunile personalului medical. În ceea ce privește cauzele exacte ale decesului, acestea urmează a fi determinate prin efectuarea unei expertize medico-legale la Centrul de medicină legală. Rezultatele acestei expertize urmează a fi comunicate reprezentaților legali", ne-a comunicat Maxim Cazacu.

Într-un mesaj al părinților copilului decedat, publicat de Agora, se menționează că băiatul ar fi murit înecându-se cu propria vomă, în timp ce angajații din unitatea Secției de Reanimare dormeau.

"După intervenție copilul a fost transferat în Secția de reanimare. Acolo trebuia să fie supravegheat câteva zile. Dar lucrurile nu au fost așa cum trebuie. După o operație de succes, copilul a decedat, înecându-se cu propria vomă, în timp ce toate unitatea Secției de reanimare dormea. Voma urmare revenirii postoperatorii este un lucru obișnuit, bine cunoscut de medici. Intervenția de resuscitare a fost efectuată după un interval excesiv de timp, ceea ce a dus la distrugerea substanțială a țesutului cerebral al minorului. Pe 29 septembrie 2024, copilul a suferit un nou stop cardiac, iar în urma tentativelor eșuate de resuscitare, a fost declarat decedat. ... Ne este frică că persoanele vinovate în decesul copilului nostru vor scăpa", au menționat părinții victimei.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo