
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a României (DIICOT) a anunțat luni, 8 septembrie, că a pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui fost șef din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS),al Republicii Moldova. Bărbatul în vârstă de 47 de ani este acuzat de trădare, după ce ar fi transmis secrete de stat ale României către KGB din Belarus.
"Din probatoriul administrat a reieșit faptul ca, începând cu anul 2024 și până în prezent, suspectul, care a deținut anterior funcții de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activități de divulgare neautorizata a unor informații secrete de stat, către reprezentați ai unei puteri străine, respectiv ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat - KGB al Republicii Belarus, în condiții de natură să pună în pericol securitatea națională a României", a transmis DIICOT.
Acesta, potrivit informaţiilor, s-ar fi întâlnit de două ori, în Budapesta, cu ofițeri de informații din KGB al Belarus. Procurorii DIICOT subliniază că au existat "suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi au avut drept scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea de plăți pentru serviciile prestate”. Colaborare între serviciile de informații. Ce au transmis SRI și SIS Ofițerii Serviciului Român de Informații au transmis la rândul lor că activitatea specifică din acest caz „a fost una complexă".
SRI a precizat că această anchetă a fost realizată în parteneriat cu serviciile de informații partenere din Cehia, Polonia, Ungaria și că "în etapă finală a investigației" a beneficiat și de "sprijinul serviciului de informații din Republica Moldova". "SRI împreună cu partenerii săi naționali și internaționali va continua monitorizarea atentă a acestor riscuri de securitate și va acționa cu fermitate în scopul apărării securității naționale", a mai transmis SRI. Serviciul de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, a menționat existența cazului și a precizat că vine pe fondul „acțiunilor specifice derulate de SRI" și instituțiile partenere. "SIS reafirmă angajamentul său de a monitoriza atent riscurile la adresa securității naționale și de a acționa constant, împreună cu partenerii săi, pentru protecția securității naționale și regionale", a transmis și SIS.
Potrivit IPN, este vorba despre Alexandru Bălan, fost șef-adjunct al SIS.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ