Un membru CSP s-a autosesizat în cazul adjunctului procurorului-șef din Glodeni, prins beat la volan: "Legea e aceeași pentru toți"

14 ianuarie 2026, 10:45

Membrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP),Andrei Cebotari, a anunțat că s-a autosesizat în legătură cu incidentul în care Ion Crișciuc, adjunctul procurorului-șef al Procuraturii raionului Glodeni, a fost prins conducând automobilul în stare de ebrietate și s-a ales cu un dosar penal.

"Un astfel de comportament, dacă se confirmă, este incompatibil cu statutul de procuror și aduce atingere gravă prestigiului instituției Procuraturii. Legea este aceeași pentru toți, iar funcția de demnitate publică nu oferă nici privilegii, nici imunitate morală. În calitate de membru al Consiliului Superior al Procurorilor, voi susține aplicarea tuturor procedurilor legale și disciplinare, fără excepții și fără dublu standard", a menţionat Cebotari într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

De asemenea, acesta a subliniat că responsabilitatea, integritatea și comportamentul demn trebuie respectate nu doar în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ci și în afara acestora:

"Doar astfel putem menține încrederea cetățenilor în actul de justiție", a mai transmis el.

Precizăm că, potrivit publicației nordinfo.md, incidentul s-a produs în noaptea de 13 ianuarie, în apropiere de municipiul Bălți. Autoturismul condus de Crișciuc a fost tras pe dreapta de polițiști după ce se deplasa haotic pe carosabil. Șoferul a refuzat testarea cu aparatul Dräger și recoltarea probelor biologice, acțiuni care constituie infracțiune conform legislației în vigoare.

Jurnaliștii care au surprins incidentul au relatat că Crișciuc a reacționat cu dificultate la solicitările polițiștilor și ar fi încercat să îi convingă să nu facă public momentul.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal, iar ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.  Potrivit presei, procurorul a încercat să convingă jurnaliștii să păstreze tăcerea.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo