Un spital din Gaza afirmă că 21 de copii au murit de foame sau de subnutriție

23 iulie 2025, 12:06

Un spital din Fâșia Gaza a anunțat că în acest teritoriu palestinian au murit de foame sau subnutriție 21 de copii, transmite AFP citat de Agerpres.ro.

În timp ce Israelul își amplifică operațiunile militare împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, cei 2,4 milioane de locuitori din Gaza se confruntă cu penurii grave de alimente și bunuri de strictă necesitate, iar centrele de distribuire a ajutoarelor umanitare sunt lovite frecvent de gloanțe. ONU a acuzat marți armata israeliană că a ucis de la sfârșitul lui mai 1000 de palestinieni care așteptau ajutoare.

Mohammed Abu Salmiya, directorul spitalului Al-Shifa din orașul Gaza, a precizat că decesele celor 21 de copii au fost înregistrate în ultimele 72 de ore în această unitate medicală și în altele, cum ar fi spitalul Martirilor de la al-Aqsa din Deir al-Balah și spitalul Nasser din Khan Younis. Medicul a adăugat că, 'în fiecare clipă, la spitalele din Gaza ajung noi cazuri de subnutriție și foamete'.

La spitalul Nasser, în sudul Fâșiei Gaza, imagini înregistrate de AFP arată părinți care plâng lângă trupul neînsuflețit al fiului lor Abdul al-Ghalban, mort de foame la vârsta de 14 ani. Băiatul slab ca un schelet tocmai fusese învelit într-un sac mortuar alb.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo