Uniunea Juriștilor critică intenția de reducere a secțiilor de vot pentru alegătorii din stânga Nistrului

18 august 2025, 14:49

Misiunea de Observare a alegerilor a Uniunii Juriștilor din Moldova și-a exprimat luni, 18 august, îngrijorarea față de informațiile apărute în spațiul public privind posibila reducere a numărului secțiilor de vot pentru cetățenii cu domiciliul permanent în localitățile din stânga Nistrului. Reacția vine după ce săptămâna trecută, vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale (CEC),Pavel Postica, a declarat că la scrutinul parlamentar pentru alegătorii din stânga Nistrului ar putea fi deschise 10 secții de votare.

Uniunea subliniază că dreptul de vot este fundamental și trebuie garantat în mod egal tuturor cetățenilor. Potrivit acestora, secțiile de vot pentru locuitorii din stânga Nistrului sunt amplasate pe teritorii aflate sub controlul autorităților constituționale și nu prezintă un risc pentru securitate.

Uniunea Juriștilor avertizează că autoritățile cunosc exact numărul alegătorilor și nu ar trebui să se bazeze doar pe criteriul prezenței la vot. În trecut, deplasarea către secțiile de vot și activitatea acestora au fost obstrucționate, iar alegătorii nu au avut acces liber la exercitarea drepturilor lor.

De asemenea, organizația amintește că Curtea Constituțională a stabilit că autoritățile publice nu pot întreprinde acțiuni care să afecteze drepturile dobândite decât dacă acest lucru este necesar pentru interesul public și conform legii, citând deciziile nr. 58/2018 și nr. 160/2021.

În concluzie, Uniunea Juriștilor consideră că nu există un interes public justificat pentru reducerea secțiilor de vot, ceea ce ar reprezenta o restrângere directă a dreptului de a vota pentru peste 270 de mii de alegători.

Precizăm că vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat în şedinţa din 13 august că numărul propus de 10 secții de votare corespunde numărului alegătorilor care s-au prezentat la urne la ultimele trei scrutine organizate de autoritățile constituționale. În medie, la alegerile parlamentare din 2021, la cele prezidențiale și la referendumul din 2024 s-au prezentat circa 29 de mii de alegători. De asemenea, s-a ținut cont de căile de acces existente către secțiile de vot, pentru ca deschiderea acestora să fie cât mai facilă.

Pentru comparație, la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024, au fost deschise 30 de secții de votare situate în 21 de localități de pe malul drept al Nistrului și în raionul Dubăsari.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo