Verificări privind transportul de pasageri taxi. Amenzi de peste 164 mii de lei, aplicate timp de o lună

05 decembrie 2024, 12:12
taxi

Serviciul Fiscal de Stat a aplicat amenzi de peste 164 mii lei, în luna noiembrie, în urma controalelor efectuate în domeniul transportului de pasageri în regim taxi. Potrivit SFS, au fost depistate nereguli precum desfășurarea activităților de transport de pasageri în regim taxi fără o înregistrare corespunzătoare sub o formă organizatorico-juridică; neeliberarea bonurilor fiscale pentru serviciile de trasport prestate; nedeclararea veniturilor obținute.

Potrivit SFS, în noiembrie au fost efectuate 146 controale fiscale, inclusiv 81 de cazuri prin plasarea comenzilor prin platforma electronică de management "Yandex Go". Astfel, 9 operatori de transport în regim taxi au fost amendați pentru nereguli comise de șoferii angajați, fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 16,6 mii lei. Totodată, 93 de persoane fizice, care desfășurau activități ilicite în domeniul transportului de pasageri în regim taxi, au fost sancționate cu amenzi de 147,6 mii lei.

Serviciul Fiscal de Stat îndeamnă contribuabilii să respecte reglementările fiscale și să desfășoare activitatea economică în mod transparent. Totodată, cetățenii sunt încurajați să solicite bonul fiscal la călătoriile în regim taxi și să raporteze cazurile de activitate economică ilicită prin intermediul Liniei Fierbinte a SFS, apel gratuit la numărul 0 8000 1525.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo