Victor Parlicov are ambiții politice, vrea crearea unui partid proeuropean VIDEO

06 decembrie 2024, 09:06
Embed:

Victor Parlicov, demis din funcția de ministru al Energiei, a confirmat în cadrul unui interviu la Rlive că are ambiții politice și planuri de a crea un nou partid proeuropean.

"Da, am avut ambiții politice. Și despre acest lucru știa un cerc restrâns de oameni. Nu voi deschide toate parantezele, dar acest subiect l-am discutat, printre altele, cu prim-ministrul. Nu am mințit când am spus că am fost întrebat despre ambițiile mele politice", a declarat Parlicov.

Victor Parlicov spune că vede necesitatea creării unui partid alternativ, care să devină o forță proeuropeană reală:

"Un partid care ar putea asigura continuitatea cursului energetic și politic după alegerile parlamentare de anul viitor. Toți înțelegem că pe flancul proeuropean există un deficit de partide și lideri care să capitalizeze acest electorat".

Amintim că, joi, premierul Dorin Recean a cerut demisia ministrului Energiei, Victor Parlicov, în contextul crizei gazelor naturale. Totodată, șeful Guvernului a cerut demisia directorului Energocom, Victor Bînzari, dar și a lui Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori SA “Moldovagaz”. Totodată, Recean a anunțat că va merge în Parlament și va cere instituirea stării de urgență în energetică din 16 decembrie.

Ulterior, la mai puțin de o oră de la anunțul făcut de premier, șefa statului, Maia Sandu, l-a revocat pe Victor Parlicov din funcția de ministru. Decretul a fost semnat și publicat pe site-un Președinției.

 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ.

 

 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo