VIDEO Anvelopele vor fi etichetate în funcţie de eficienţa energetică, conform standardelor UE

09 octombrie 2024, 10:43
Embed:

Anvelopele comercializate pe teritoriul Republicii Moldova urmează a fi etichetate în funcţie de eficienţa energetică, astfel, cumpărătorii vor putea opta pentru penuri mai calitative. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de către Ministerul Energiei şi prezentat în cadrul şedinţei Guvernului de miercuri, 9 octombrie. Potrivit Ministerului Energiei, Victor Parlicov, măsura este necesară pentru alinierea Legislaţiei ţării noastre la normele europene. 

" Ca proces de ajustare a Legislaţiei şi transpunere a normelor europene, noi avem de transpus şi o normă care vizează eficienţa energetică a pneurilor şi etichetarea lor. Ce înseamnă asta? Pneurile în funcţie de calitatea lor, în funcţie de aderenţa lor la sol, la stratul de asfalt, ele au o anumită categorie şi de eficienţa energetică şi de cât de tare frânează maşina. Şi din această perspectivă, urmează a fi  plasate şi marcate pentru ca toţi consumatorii când cumpără pneuri să cunoască care este clasa energetică de performanţă a acestui pneu. Este un regulament destul de tehnic, nu va schimba altceva decât faptul că toţi consumatorii vor şti mai bine ce fel de pneuri şi care este performanţa lor din punct de vedere energetic. El intră în vigoare imediat după aprobare", a explicat ministrul Parlicov.

La data de 1 mai 2021 a intrat în vigoare Regulamentul UE nr. 2020/740 privind etichetarea pneurilor în ceea ce privește eficiența consumului de combustibil și alți parametri.  

Regulamentul UE nr. 2020/740 stabilește obligații privind furnizarea unor informații referitoare la parametrii pneurilor într-un mod cât mai ușor de înțeles prin intermediul unei etichete, cu scopul de a ajuta utilizatorii să fie cât mai bine informați și să facă o alegere potrivită la achiziționarea anvelopelor. Această etichetă aduce în atenția utilizatorilor informații privind clasa de eficiență a pneului din punct de vedere al consumului de combustibil, clasa de performanță privind aderența pe teren umed, clasa de zgomot exterior de rulare precum și aderența pe zăpadă sau gheață, pentru pneurile destinate acestor condiții de rulare. Cunoscând acești parametri, utilizatorii pot să aleagă anvelopa potrivită pentru autovehicul, adaptată condițiilor și stilului de condus, informează Registrul Auto Român (RAR).

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo