VIDEO Arestat pentru spionaj în Rusia: un tânăr din Republica Moldova, acuzat că lucra pentru serviciile ucrainene

21 iulie 2025, 12:20
Embed:

Un tânăr născut în Republica Moldova, dar cetățean al Federației Ruse, a fost arestat de către Serviciul Federal de Securitate (FSB) în orașul Riazan, sub acuzația că ar fi spionat în favoarea Ucrainei. Presa de stat de la Moscova susține că acesta ar fi colectat informații despre industria militară rusă și le-ar fi transmis serviciilor de informații ucrainene.

Potrivit unui comunicat emis de FSB, "un cetățean al Federației Ruse născut în 2001, originar din Republica Moldova, implicat în activități de colectare de informații în interesul Direcției principale de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR),a fost reținut pe teritoriul orașului Riazan", scrie Adevarul.ro.

Serviciile secrete ruse mai susțin că tânărul "acționând la instrucțiunile responsabilului său, a colectat și a transferat informații către serviciile de informații ucrainene cu privire la una dintre unitățile Forțelor Armate ale Federației Ruse și privind o întreprindere din industria de apărare din regiunea Riazan".

Coordonat prin Telegram și promisiuni de evacuare către Franța

Anchetatorii afirmă că suspectul ar fi fost coordonat prin aplicația Telegram și că ar fi fost în legătură directă cu un reprezentant al serviciilor secrete ucrainene. Potrivit autorităților ruse, "în cursul activităților de căutare operativă s-a stabilit că suspectul, în 2024, prin intermediul mesagerului Telegram, a stabilit și a menținut în mod proactiv contactul cu un reprezentant al serviciului de informații ucrainean".

În schimbul informațiilor oferite, tânărului i s-ar fi promis sprijin pentru a părăsi în siguranță teritoriul Federației Ruse și a ajunge în Franța, stat membru NATO. Procurorii ruși susțin că acesta ar fi urmat să intre ulterior într-o "formațiune armată ucraineană interzisă în Federația Rusă", unde ar fi participat la luptele împotriva forțelor ruse, "în timpul unei operațiuni militare speciale".

Alți moldoveni acuzați de spionaj

Aceasta nu este prima acuzație de acest fel adusă unor cetățeni moldoveni. În luna iunie, FSB anunța reținerea a doi presupuși spioni din Republica Moldova, despre care susținea că ar fi fost coordonați direct de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău. Informația a fost difuzată tot de presa de stat din Rusia.

În acest context tensionat, autoritățile de la Chișinău au emis o avertizare de călătorie pentru cetățenii moldoveni care intenționează să călătorească în Federația Rusă.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ 

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Ești mulțumit de valoarea compensației la căldură?

Sondaj

Meteo