Un băiat de 11 ani din Moldova se zbate între moarte și viață, după ce a fost implicat într-un grav accident rutier, produs în Italia. Cazul a avut loc vineri, 10 mai, la ora 08:30, pe autostrada A9, scrie rotalianul.com, citând Il Giorno.
În accident a fost implicată o familie originară din Republica Moldova, cu pașapoarte românești: este vorba despre tata, mama fiul și fiica de 16 ani. Tatăl, în vârstă de 40 de ani, a suferit răni ușoare și a cerut să rămână alături de fiul său.
Medicii de la spitalul Papa Giovanni din Bergamo, unde copilul de 11 ani a fost transportat cu elicopterul, le-au declarat jurnaliștilor că șansele copilului de supraviețuire sunt minime.
Cum s-a produs accidentul
Presa locală scrie că familia călătorea în direcția Milano, dar avea ca destinație Como. În fața lor se afla mașina unchiului copilului, în care erau și alți membri ai familiei.
Cele două mașini au făcut o manevră periculoasă de întoarcere, scrie sursa citată. Unchiul copilului a reușit să finalizeze manevra, dar Mercedes-ul în care se afla băiatul a fost lovit în plin de un autoturism marca Honda. Conducătorul auto al mașinii Honda nu a putut evita impactul, lovind puternic portiera din spate a Mercedes-ului.
Accidentul este considerat a fi cauzat de manevra imprudentă a tatălui copilului, care nu a ținut cont de viteza autovehiculelor care se deplasau pe acel segment, unde limita de viteză poate ajunge la 130 km/h.