Oamenii legii anunță destructurarea unei scheme de spălare de bani, realizată printr-un centru de apel din Chișinău.
Astfel, timp de câteva luni, cei peste 50 de operatori telefonici au invitat mai multe persoane să investească în acțiuni financiare de pe așa-zise „burse de valori internaționale.” Apelurile erau efectuate printr-un sistem de telefonie instalat de organizatori, prin care numerele de telefon erau falsificate. În așa mod, erau contactați potențiali clienți din Rusia, Kazahstan și state din Europa, ca să-i convingă să investească.
În realitate, cel care administra centrul de apel și complicii săi erau persoanele care gestionau platformele pe care-i invitau pe clienții înșelați să investească. Prin urmare, aceștia-și însușeau banii. Acum, suma investițiilor cifrează sute de mii de lei. Este de menționat faptul că centrul de apel a fost înființat pe numele persoanei interpuse din regiunea transnistreană, care de fapt nu conducea afacerea.
Urmare a măsurilor speciale, au fost efectuate percheziții la centrul de apel din Chișinău, precum și la domiciliile administratorului acestuia și a superiorului responsabil de sala din care erau efectuate apelurile – bărbați cu vârste de 35 și 25 de ani. De acolo, inclusiv din automobilul administratorului au fost ridicate șase calculatoare portabile, 20 de telefoane și înscrisuri de ciornă.
Investigațiile continuă.