VIDEO Google și Microsoft vin la Chișinău. Când și care este motivul

22 aprilie 2024, 12:13
Embed:

În Moldova a fost lansată săptămâna „Moldova pentru Educație”, care se va desfășura în perioada 22-28 aprilie. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit oficialului, scopul acțiunii este de a mobiliza societatea pentru creșterea calității educației în Moldova.

”După cum cunoașteți, arată și rezultatele de la PISA, avem 50 la sută din elevi, care nu ating nivelul minim de competență, ne confruntăm cu deficit de 7000 de cadre didactice și atunci am ales acest generic „Moldova pentru Educație”.

Agenda săptămânii prevede un șir de evenimente, iar lansarea oficială va avea loc pe 25 aprilie, la Mediacor. În prima zi la eveniment vor fi invitate 11 companii, care și-au asumat să contribuie cu peste 14 milioane de lei la implementarea proiectului „Rețeaua școlilor model”. 

În cadrul săptămânii Educației la Chișinău vor veni și reprezentanții companiilor Google și Microsoft, a anunțat Dan Perciun. Discuțiile se vor axa pe inteligența artificială, a precizat oficialul. 

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo