Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat în cadrul unui briefing de presă că Parlamentul acum pregătește toate demersurile necesare pentru a stabili data referendumului și a alegerilor prezidențiale pe 20 octombrie 2024.
După votarea proiectului, acesta va fi remis Comisiei Electorale Centrale pentru a iniția procedura de desfășurare a referendumului republican în conformitate cu prevederile Codul electoral.
”La 20 octombrie, vocea poporului va spune clar în ce direcție vrem să ducem Republica Moldova. Decizia suverană a cetățenilor va fi consfințită și în Constituție. Așa cum am spus cu alte ocazii, noi nu avem timp de pierdut – e timpul ca și în Constituție să fie scris clar că locul nostru este în familia Uniunii Europene, unde pacea este garantată și bunăstarea oamenilor – asigurată. Suntem europeni, istoria noastră ne arată că suntem europeni, valorile de care ne ghidăm confirmă că moldovenii sunt europeni și merităm să avem același nivel de trai, aceleași drepturi și libertăți cum vedem în țările UE”, a declarat Grosu.
Președintele Parlamentului a îndemnat ”toate partidele, asociațiile din țară, din diasporă, să participe în promovarea aderării Republicii Moldova la UE”.
Joi, 18 aprilie, fracțiunea PAS a înregistrat proiectul de Hotărâre de Parlament privind desfășurarea referendumului republican constituțional. Asta după ce pe data de 16 aprilie, Curtea Constituțională a dat aviz pozitiv pentru inițiativa înaintată de deputații PAS de revizuire a Constituției prin referendum.
Astfel, potrivit proiectului de lege, referendumul urmează a fi desfășurat pe data de 20 octombrie 2024, iar cetățenii vor răspunde la întrebarea „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ