Ion Ceban nu este interesat de alegerile prezidențiale din toamna acestui an și va rămâne în funcția de primar al Capitalei. Anunțul a fost făcut într-un briefing de presă din 27 mai.
”Oamenii au obosit de politicienii care fac promisiuni și nu duc promisiunile până la sfârșit. Trebuie să punem punct. Urmărim cum prin chemare la ură, informații false și trucate cei de la putere distrug democrația acestei țări, în loc să o construiască. Dar nouă nu ne este frică și vom merge mai departe. Sunt cel care am spus și am făcut. Am promis oamenilor, celor care au avut încredere în mine dar și celor care nu m-au votat, că vom schimba Chișinăul și asta vom face. Prioritatea mea este să îmi continui munca în calitate de primar al Capitalei”, a spus Ceban.
Săptămâna trecută, Ion Ceban a anunțat că după ce sondajele de opinie au arătat că el se bucură de popularitatea și încrederea cetățenilor, edilul va lua o decizie și va anunța public dacă va participa la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024.
Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid şi calitativ