VIDEO Ministrul Muncii EXPLICĂ motivul pentru care mai mulți vârstnici nu și-au primit pensiile în vinerea Paștelui

08 mai 2024, 07:49
Embed:

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buz, spune că motivul pentru care mai mulți pensionari nu și-au primit pensiile în vinerea Paștelui este o problemă tehnică înregistrată la Poșta Moldovei. În cadrul emisiunii "Rezoomat" de la RliveTv, ministrul a dat asigurări că în câteva zile problema a fost soluționată, iar toți pensionarii deja și-au ridicat banii.

"Este vorba de pensionarii care ridică pensia de la poștă. A fost o problemă tehnică pe intern, pe care colegii de la Poșta Moldovei au remediat-o. Din datele pe care le avem noi, deja toți pensionarii au reușit să-și ridice pensia. Ne cerem scuze pentru aceste inconveniențe. Pentru noi este important ca pensiile să fie achitate la timp și la CNAS există un calendar foarte clar de achitare a pensiilor. Ne asigurăm că în fiecare lună, la timpul cuvenit, toți pensionarii își ridică pensia. Acum am avut această problemă, înțelegem că a fost o perioadă destul de sensibilă. Ne cerem încă o dată scuze de la toate persoanele care au fost nevoite să vină a doua oară pentru a-și ridica pensia. Noi am încercat să mobilizăm toate resursele necesare pentru a remedia problema în cel mai scurt timp", a menționat Alexei Buzu.

Ministrul Muncii mai spune că, deocamdată, nu sunt identificate resurse pentru noi majorări de pensii, însă problema pensiilor mici este în vizorul autorităților.

"Noi ne preocupăm de acest lucru. Acum nu pot spune ce vom face la rectificarea bugetară, pentru că avem peste 680 de mii de pensionari în Republica Moldova, deci, orice măsură de suport necesită resurse semnificative. Noi încercăm să identificăm aceste resurse, când vom fi gata și vom avea resursele, cu siguranță, vom comunica”, a precizat ministrul Muncii.

Abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM pentru a te informa rapid și calitativ.

Toate tag-urile

Citeşte şi..

Vezi toate
live-newtv

Sondaj

Moldova are nevoie de presă liberă și profesionistă?

Sondaj

Meteo